Biblia - Cartea Vieţii

 Părintele Iosif, împreună cu Tit, fiul său 

Spre sfârşitul anului 1929, în foaia redactată de Părintele Iosif Trifa, apărea un articol mare, cu titlul: "În şcoala cea mare a Sfintei Scripturi, a Bibliei".

Mare a fost bucuria cititorilor de atunci care au putut afla din conţinutul articolului că Părintele Iosif va scrie un rând de învăţături despre Cartea lui Dumnezeu, despre Biblie.

Iată ce scria, între altele, în acel articol: "De mult purtam în gândul nostru şi acest plan: să dăm pe larg un rând de învăţături despre ce este Sfânta Scriptură, despre cum este alcătuită Sfânta Scriptură, despre cum trebuie citită Sfânta Scriptură... despre tot ce trebuie să ştie un creştin despre această Carte a lui Dumnezeu.

Noi, de altfel, am făcut şi până acum această şcoală a Bibliei, prin foi şi cărţi. ...De ani de zile ne trudim să strângem mereu şcolari în şcoala cea mare a Bibliei.

De ani de zile strigăm mereu din foaia aceasta şi din cărţile noastre porunca Mântuitorului: "Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine şi întru dânsele socotiţi a avea viaţă veşnică" (Evanghelia Ioan 5, 39).

De ani de zile ne trudim să-l împroprietărim şi pe poporul nostru în Cuvântul lui Dumnezeu din Sf. Scriptură, aşa precum demult au făcut acest lucru popoarele înaintate din Apus.

Deschidem aceste învăţături, ca să atragem un nou val de suflete în şcoala Bibliei, iar pe cei intraţi să-i învăţăm cum trebuie să citească Sf. Scriptură cu folos de mântuire sufletească.

Iisuse, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să ducem la bun capăt şi lucrul acesta!

Duhule Sfinte, Marele nostru Dascăl, învaţă-ne şi aici ce trebuie să învăţăm! Tu eşti Autorul Sfintei Scripturi; învaţă-ne ce trebuie să spunem despre Cartea Ta".

...De atunci, "lecţiile" din şcoala cea mare a Bibliei au urmat an de an, până la plecarea sa din lume. Programul a fost chiar depăşit. Ori de câte ori venea de la vreun spital sau sanatoriu ne aducea câte un plan nou despre "lecţiile" pe care le pregătise la "şcoala" în care "învăţase".

Multe din lecţiile despre Biblie, ca şi alte "lecţii" şi predici pe care le-a scris, au fost lucrate pe patul spitalelor. Ele sunt un "rod al suferinţei", de aceea au plăcut atât de mult, rodind şi ele, la rândul lor, în sufletele celor ce le-au citit.

În cartea aceasta sunt strânse toate lecţiile din şcoala Bibliei, pe care, cu puţine zile înainte de sfârşitul său, Părintele Iosif le-a strâns şi le-a aranjat pentru a le da la lumină.

Ţinea mult la cartea despre Biblie; sălta de bucurie când se gândea la acest "sol" care va porni prin ţară, pentru a face slujbă de vestitor al Evangheliei şi al mântuirii.

Împlinind dorinţa testamentară a iubitului şi neuitatului nostru părinte, rugăm pe Domnul să binecuvânteze cu darul Său ceresc pe toţi cei care vor citi şi răspândi această carte.

Iubiţi fraţi, citiţi şi răspândiţi pe tot locul această carte despre Biblie, pentru a sprijini şi pe calea aceasta lupta pentru cunoştinţa Sfintelor Scripturi şi a Împărăţiei lui Dumnezeu în ţara noastră.

Faceţi-o cunoscută în cercul prietenilor, al rudelor, cunoscuţilor şi fraţilor voştri, stăruiţi ca ea să intre în cât mai multe case şi convingeţi pe tot omul să urmeze îndemnurile ei, pentru a putea să ajungem şi noi odată un popor biblic, un popor al lui Dumnezeu.

Sibiu, la Pogorârea Duhului Sfânt, anul 1938
Tit Trifa, Ioan Marini, Traian Dorz

Părintele Iosif şi Biblia

 "Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi." 

(Matei 11, 28)

Cea mai mare bogăţie pentru un suflet este să ajungă copleşit de toată plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3,19).

Cea mai mare cinste şi binecuvântare pentru un popor este să poată fi numit popor al lui Dumnezeu (II Corinteni 6, 16).

Cum se poate ajunge la starea aceasta? Simplu. Prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia, Evanghelia, poate schimba pe orice om şi prin ea poate fi îndreptat şi îndrumat pe calea Domnului orice popor.

Câteva dovezi. Creştinii cei dintâi erau un popor întreg de sfinţi, fiindcă Evanghelia era cartea vieţii lor. Cunoşteau atât de bine Sf. Scriptură încât, atunci când erau ameninţaţi că li se vor lua cărţile şi se vor arde, au putut spune: Le vom scrie din nou (din memorie, căci le ştiau pe dinafară).

În timpurile noastre, popoarele nordice (Suedia, Norvegia etc.) apoi Anglia stau ca o dovadă vie despre tot ceea ce poate face Biblia.

Englezii ajunseseră la o stare de stricăciune vecină cu distrugerea şi moartea. Biblia i-a salvat. Astăzi formează naţiunea cea mai puternică din lume şi poporul care ţine locul întâi la vestirea Evangheliei printre păgâni.

Ţările nordice erau pustiite de alcoolism. Astăzi, deasupra temniţelor flutură steaguri albe. Nu mai sunt în aceste ţări bandiţi, criminali şi stricaţi. Biblia a clădit un suflet nou, şi ţări noi, popoare curate, cinstite şi bune.

În ţările unde nu se citeşte Biblia este o jale. Crimele, beţiile, hoţiile şi toate răutăţile stăpânesc cu puterea unui duh rău, care ţine în robie pe cei ce trăiesc în întuneric şi în umbra morţii, lipsiţi de cunoştinţa Cuvântului lui Dumnezeu.

Lipsa Bibliei din viaţa oamenilor şi a popoarelor este un rău mare, o pagubă ce n-o pot stăvili niciodată străduinţele, reformele şi puterile omeneşti. Singur Dumnezeu poate schimba şi înnoi sufletele. Singur Cuvântul Lui dă viaţă.

De aceea, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului cu cuvântul Bibliei, cu Cuvântul lui Dumnezeu, să înveţe pe oameni.

Binecuvântat este cel ce prin scrisul şi graiul său îndeamnă pe oameni să citească Sf. Scriptură şi se luptă să ducă pretutindeni cunoştinţa Cuvântului dumnezeiesc.

Şi, cu atât mai mult, merită numele de binefăcător al mulţimii acela care îngenunchează un popor întreg lângă Sfânta Carte a lui Dumnezeu.

Părintele Iosif Trifa a fost unul din aceştia. Timp de 27 de ani de preoţie, a lucrat fără preget şi a luptat zi şi noapte pentru a ridica şi a ţine "sus Cuvântul Vieţii" şi pentru a apropia poporul nostru de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreagă viaţa sa de preot şi propovăduitor de la altar şi amvon a fost o şcoală a Bibliei.

O şcoală a Bibliei a fost scrisul său la multele gazete şi foi religioase pe care le-a redactat sau la care a colaborat.

O şcoală a Bibliei sunt cele peste 40 de neîntrecute cărţi pe care le-a scris şi care au trezit o ţară întreagă la citirea Sf. Scripturi.

Din această şcoală a Bibliei a ieşit şi marea mişcare de trezire religioasă "Oastea Domnului" pe care a iniţiat-o şi condus-o cât timp a fost în viaţă şi care se alimentează şi acum din scrisul său (din cărţi şi foi) şi din spiritul pe care Duhul Sfânt l-a dat acestei mişcări.

Cea mai mare dorinţă a vieţii sale a fost aceea de-a adânci în sufletul poporului cunoştinţa cuvântului biblic.

Şi i-a reuşit. Prin străduinţele sale binecuvântate de Domnul, scumpa Carte a lui Dumnezeu a ajuns să fie astăzi în bună parte şi Cartea poporului nostru.

Zeci de mii de Biblii, Testamente şi Psaltiri, pe care librăria întemeiată de dânsul le-a trimis prin ţară, sunt astăzi o avere cu care a fost împroprietărit pe veci poporul nostru românesc.

Slăvit să fie Domnul! Poporul s-a trezit! Poporul citeşte Biblia. Cârciumile şi jocurile au fost părăsite, cărţile de joc aruncate pe foc. Sute de mii de români, care nu văzuseră mai înainte şi nu ştiau ce este Biblia, se hrănesc astăzi din cuvântul biblic, din Cuvântul lui Dumnezeu.

Iată o biruinţă care a înviorat viaţa religioasă a Bisericii, biruinţă pe care Biserica o poate folosi cu succes şi mai departe pentru înviorarea cadrelor ei sufleteşti amorţite de-a binelea pe multe părţi.

Şi dacă a fost atât de nedrept judecat şi răsplătit de oameni, dacă lumea nu l-a înţeles şi dacă invidia şi răutatea omenească nu l-au putut vedea, poporul l-a iubit pe acest păstor care cu preţul sănătăţii şi al vieţii sale a mers înaintea oilor, ducându-le la păşunea cea aleasă şi la izvoarele vieţii Cuvântului lui Dumnezeu.

Oiţele Domnului au fost singura mare mângâiere a sa aici pe pământ. Ochii i se umpleau de lacrimi când auzea pe oamenii simpli din popor că citesc din Biblie şi vorbesc din Cuvântul lui Dumnezeu ca nişte şcolari înaintaţi. "De acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne" - spunea adeseori, când vedea minunea biblică în mijlocul poporului nostru. "Când laicii şi oamenii din popor au ajuns să grăiască astfel din Biblie - spunea el - pot pleca mulţumit. Eu mi-am încheiat misiunea pe acest pământ".

Părintele Iosif a plecat, dar în urma sa rămân sute de şcolari ai Bibliei, care se hrănesc în fiecare zi din paginile Cărţii Sfinte şi cresc în cunoştinţa lui Dumnezeu şi în orice pricepere, tinzând să ajungă la desăvârşirea credinţei în Hristos (Efeseni 4, 14-15).

Cartea aceasta iese ca un "curs" preţios pentru toţi şcolarii biblici. În acelaşi timp, ea pleacă la drum ca un îndemn pentru toţi cei ce nu s-au apropiat până acum de Biblie, spunându-le: Dragii mei, nu mai staţi departe de Cuvântul lui Dumnezeu! Apropiaţi-vă, gustaţi şi vedeţi cât de bun este cuvântul Sfintei Scripturi! Veniţi toţi cei însetaţi şi beţi! Cei flămânzi, mâncaţi! Cei întristaţi, vă mângâiaţi! Cei săraci, vă îmbogăţiţi! Veniţi toţi şi citiţi Cartea Vieţii: Biblia!

Ioan I. Marini

Gustaţi şi vedeţi că Biblia e Cartea lui Dumnezeu, Cartea Vieţii!

Vom începe cu întrebarea: Ce este Biblia sau Sfânta Scriptură?

Răspunsul e scurt şi precis: Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Biblia este o Carte a Dumne-zeirii, o Carte prin care Dumnezeu ne-a descoperit planurile Sale cu privire la mântuirea neamului omenesc şi cu privire la mântuirea sufletelor noastre.

Un "nor întreg de mărturii" (Evr. 12, 1) întăreşte acest adevăr. S-ar putea scrie o carte întreagă cu înşirarea acestor dovezi. Acum vom spune pe scurt numai câteva.

Divinitatea Bibliei o adeveresc chiar şi vechimea şi istoria ei. Biblia este o Carte foarte veche, şi totuşi cea mai nouă; de-a pururi nouă. Toate cărţile din lume s-au învechit, se învechesc şi sunt date la o parte, dar Biblia a rămas şi va rămâne până la sfârşitul veacurilor, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu.

Nici o altă carte din lume n-a fost atât de prigonită şi persecutată ca Biblia, dar ea a biruit toate prigoanele, fiind Cartea lui Dumnezeu.

Nici o carte din lume n-a avut şi nu are uriaşa răspândire ce o are Biblia, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu. Singură Societatea Biblică Britanică din Londra a desfăcut peste un miliard de Biblii, în o mie de limbi . Biblia s-a răspândit şi se răspândeşte în toată lumea şi la toate popoarele, focul cel ceresc din ea fiind dus de vântul Duhului Sfânt.

Dar în afară de aceste mărturii externe, văzute, dovada cea mai grăitoare despre dumnezeirea Bibliei este cea lăuntrică, cea internă. Nici o carte din lume nu are puterea sufletească pe care o are Biblia. Dovada cea mai puternică despre ce este Biblia şi despre dumnezeirea Bibliei o au cei care au gustat şi gustă din izvoarele cele vii ale apelor ei. Milioane şi milioane de suflete au gustat din aceste izvoare şi spun că şi-au aflat în Biblie mana cea cerească şi apa cea vie după care flămânzeşte şi însetoşează sufletul nostru.

O carte despre soare

Despre un învăţat se spune că s-a apucat odată să scrie o carte despre soare. Spre acest scop, a strâns o grămadă de cărţi mari şi groase şi le studia nopţile la lumina unei lămpi.

- Ce faci, dragă, îi zise un prieten aflându-l în acest studiu, te-ai apucat să studiezi soarele noaptea, la lumina unei lămpi? Lucrul acesta se poate face, dragul meu, numai ziua, privind soarele şi binefacerile lui.

Cam aşa stăm şi cu întrebarea despre ce este Biblia. Cărţi întregi de-am scrie noi despre Biblie şi cărţi întregi de ar citi cineva despre ce este Biblia, nu va putea afla acest lucru, până nu va gusta din binefacerile ei.

Vreţi să aflaţi ce este Biblia? Gustaţi din izvoarele darurilor ei! Gustaţi şi vedeţi că ea este Cartea lui Dumnezeu.

Cine a scris Biblia? Răspunsul la această întrebare este şi el o minune, o mare minune, ce ea singură ar trebui să-i aplece pe toţi necredincioşii în faţa acestei Cărţi.

Biblia n-a fost scrisă de un singur om şi nici într-un singur loc şi într-un singur timp. Ea a fost scrisă de diferiţi oameni, care au trăit în diferite locuri şi timpuri, într-un răstimp de veacuri întregi (cam 1600 de ani, începând de la Moise, şi 1500 de ani înainte de Hristos, şi până la Sf. Evanghelist Ioan, prima sută de ani după Hristos). Şi cei care au scris Biblia n-au fost nici de acelaşi rang: unii au fost păstori; alţii, împăraţi; unii, pescari; alţii, cărturari; unii, mai învăţaţi; alţii, mai puţin învăţaţi.

Ei bine, minunea tocmai aici se arată. Toţi scriitorii Bibliei parcă au stat la aceeaşi masă de scris, parcă au avut acelaşi gând şi au scris în acelaşi gând. Scrisul lor se întregeşte. Scrisul lor dă un întreg. Cele 80 de cărţi ale Bibliei dau un întreg. De la începutul şi până la sfârşitul Bibliei, găseşti un lanţ de fier, ce leagă, rând cu rând, pagină cu pagină, carte cu carte. Nu poţi nici lua ceva din ea şi nici să pui. Nici o altă carte din lume n-are această legătură de fier.

Luaţi, spre pildă, cărţile de medicină ce s-au scris de-a lungul celor 1600 de ani şi le legaţi laolaltă. Ele sunt scrise de medici, dar, vai, ce amestecătură grozavă şi nepotrivită prezintă! Daţi unui bolnav doctoriile din această amestecătură şi desigur se va prăpădi.

Dar Biblia este o Carte de doctorie sufletească ce şi-a păstrat şi îşi va păstra leacurile sufleteşti din ea, până la sfârşitul veacurilor, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu.

Biblia este o Carte desăvârşită. Ea e Cartea Vieţii. La alcătuirea ei a lucrat Mâna lui Dumnezeu. Biblia a ieşit din pana Duhului Sfânt.

Toată Scriptura de Dumnezeu este insuflată
(II Tim 3, 16)

Autorul Sfintei Scripturi este Dumnezeu Însuşi. Dumnezeirea a scris această Carte prin insuflare, prin inspiraţie; Duhul Sfânt a inspirat pe scriitorii Bibliei, adică i-a însufleţit şi le-a dat în gând să scrie adevărul cel veşnic şi descoperirea lui Dumnezeu.

Toate cele Trei Persoane din Sfânta Treime au lucrat la scrierea Sfintei Scripturi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl şi Duhul Sfânt au lucrat prin inspiraţie, iar Fiul "a lămurit Scripturile", cobo-rându-Se în chip văzut pe pământ. Scripturile sunt pline de dovezi despre inspiraţia lor divină. În atâtea şi atâtea locuri se spune prin Vechiul Testament că Dumnezeu a dat ordin să se scrie cuvintele şi poruncile Lui.

"Şi a zis Domnul către Moise: Scrie lucrul acesta în Carte, ca să se păstreze aducerea-aminte; scrie cuvintele acestea, căci pe temeiul lor închei legământ cu tine şi Israel" (Ieşire 17, 14 şi 34, 27). "Du-te acum - a zis Domnul către Isaia pro-orocul - şi scrie aceste lucruri şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca o mărturie în veci de veci" (Isaia 30, 8).

"Ia-ţi hârtie de carte - a zis Dumnezeu către proorocul - şi scrie pe ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus ţie cu privire la Israel şi cu privire la toate neamurile din ziua în care ţi-am vorbit, până astăzi (Ieremia 36, 2).

În Apocalipsa, Dum-nezeu a strigat de 14 ori pe Ioan evanghelistul, zicându-i: "Scrie cele ce vezi!"; "scrie în carte cele ce vezi!" (Apocalipsa cap. 1, 11).

Tot atât de mult se poate adeveri cu citate din Biblie şi lucrarea Duhului Sfânt: "Duhul Domnului vorbeşte prin mine - zicea David proorocul - şi Cuvântul Lui este pe buza mea" (II Samuel 23, 2). "Căci nici o proorocie - zice Ap. Pavel - n-a fost făcută prin voia oamenilor, ci purtaţi fiind de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu" (II Petru 1, 21). "Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelep-ţirea cea spre dreptate, ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun şi desăvârşit" (II Timotei 3, 16-17).

Iată tot atâtea dovezi care spun răspicat că Biblia este o Carte a lui Dumnezeu; o Carte pe care a scris-o Însuşi Dumnezeu. Ce lucru măreţ este acesta! Ce veste minunată este aceasta, să ai o Carte în care Dumnezeirea a scris tainele cerului şi tainele sufletului! Să ai o Carte pe care Dumnezeu ţi-a scris-o ţie, dragă cititorule, ca să afli răspuns la toate întrebările şi suspinările sufletului tău; să afli în ea tocmai ceea ce caută sufletul tău.

Voi spune şi aici: vai, ce lucru dureros este un creştin ştiutor de carte care n-are această Carte a lui Dumnezeu şi nu citeşte în ea!

Biblia este o Carte insuflată de Dumnezeu; o Carte a Dumnezeirii. Biblia - spune un învăţat creştin - este un deget al Dumnezeirii, care s-a plecat din cer şi a scris pe pământ; a scris o Carte minunată care va rămâne până la sfârşitul veacurilor. De aici, puterea ei, trăinicia ei, veşnicia ei.

Nimic nu se poate asemăna cu Scriptura. Luaţi, spre pildă, o scrisoare omenească de aceeaşi dată cu Biblia. Ce mai găseşti într-o carte scrisă acum trei mii de ani? O rămăşiţă ciudată din vechime, un document mucegăit, bun de păstrat în muzeu, neavând nici o legătură cu noi, cu lumea de azi şi cu starea de lucruri de azi.

Biblia, dimpotrivă, este Cartea zilei de azi. Este Cartea lui Dumnezeu, descoperirea Lui desăvârşită. Este glasul Lui vorbind fiecăruia dintre noi. Este Cartea pentru fiecare veac, pentru fiecare vârstă, pentru fiecare climă, pentru fiecare om, pentru fiecare stare socială: de sus, de jos, bogat, sărac, învăţat, neînvăţat, bătrân, tânăr; cu un cuvânt, pentru oricine. Vorbeşte într-o limbă aşa de simplă, că şi un copil o poate pricepe; şi totuşi aşa de adânc, încât şi mintea cea mai uriaşă n-o poate pătrunde.

Mai mult, ea vorbeşte de-a dreptul inimii; atinge cele mai sensibile corzi ale ei şi ale fiinţei noastre sufleteşti. Se coboară până la cele mai ascunse rădăcini de cugetare şi simţire ale sufletului; ne judecă în totul-totului. Ea se potriveşte tot aşa de bine cu viaţa şi deprinderile veacului nostru, ca şi atunci când s-a scris. Viaţa marilor oraşe de astăzi se oglindeşte tot aşa de bine în paginile ei sfinte, ca odinioară Tirul şi Babilonul.

Cerul şi pământul vor trece, dar Biblia nu, pentru că în ea este Cuvântul lui Dumnezeu.

Cele zece simboluri
(asemănări)
ale cuvântului biblic:

"Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu."

(Matei 4, 4)

Această asemănare ne-a lăsat-o Însuşi Mântuitorul, când diavolul I-a oferit pâinea în pustie, cu gând de ispită. Mântuitorul a respins această ispită prin cuvintele: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4).

Iar acest cuvânt care iese - şi a ieşit - din gura lui Dumnezeu se află în Biblie. Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o pâine, ca pe o hrană cerească. Biblia nu e numai o carte de învăţături bune şi folositoare, nu e numai o carte de sfaturi morale. Dacă ea ar fi numai atât, apoi ar fi trecut de mult şi ea la vechituri; la cărţile pe care vremea le-a dat la o parte, oricât de frumoase învăţături şi sfaturi morale cuprindeau. O, nu! Biblia e ceva mai mult. În ea este o hrană ce vine de Sus, din cer. Ea este o "pâine" ce vine de Sus, din cer. Ea este o "mană" căzută de Sus, din cer. Şi, ca atare, Biblia nu trebuie numai citită, ca orice altă carte, ci ea trebuie mâncată. Cum spune proorocul Ieremia: "Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat" (Ieremia 15, 16). "Şi m-am dus spre înger, zicându-i să-mi dea Cartea. Şi el mi-a zis: Ia-o şi o mănâncă!" (Apoc. 10, 9).

O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dum-nezeu, Biblia! Toţi câţi au aflat această hrană, toţi câţi mănâncă din această "pâine" mărturisesc într-un glas că ei n-ar mai putea trăi fără această mâncare cerească.

Iar la o astfel de minunată hrană poate ajunge oricine. Când sărăcimea trece pe străzile oraşelor mari, îi lasă gura apă după atâtea bunătăţi scumpe de mâncăruri şi băuturi ce se văd prin ferestrele marilor prăvălii. Şi suspină că nu poate ajunge la ele.

Dar cu mâncărurile cele duhovniceşti Dumnezeu a rânduit altcum. Ele stau la îndemâna tuturor. Biblia - spunea un Sfânt Părinte - este o cămară cerească plină de cele mai scumpe mâncăruri duhovniceşti. Iar această cămară este deschisă tuturor, în toată vremea. Din ea pot gusta toţi, pot mânca toţi. Din ea poate mânca oricine, până se satură, căci aici nu se vinde cu kilogramul.

Biblia este o hrană minunată. Pe toţi cei ce se hrănesc cu această mâncare îi vezi cu ochii cum "cresc" şi se întăresc. Ce bucurie e să vezi cum cresc duhovniceşte cei ce se hrănesc cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu!

Biblia este un hambar cu grâu ceresc; un grâu care, îndată ce ajunge la pământul inimii, încolţeşte şi face "mai întâi iarbă verde, apoi spic şi pe urmă grâu deplin în spic", adică roduri de fapte bune (Marcu 4, 28).

O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dumnezeu! Dar această hrană, această pâine cerească, trebuie dorită, trebuie poftită. Noi trebu-ie să avem o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). Alături de pâinea şi hrana cea trecătoare de care are lipsă corpul nostru, noi trebuie să simţim lipsă de hrana de care are nevoie şi sufletul nostru, viaţa noastră cea duhovnicească. Noi trebuie să simţim o neîncetată foa-me după Cuvântul lui Dumnezeu.

Am mai spus odată pilda unui cioban care se ducea la oi cu traista împărţită în două. Într-o parte avea merinde, iar în cealaltă o Biblie; adică mâncare şi pentru corp şi pentru suflet. Ferice de cei care au împărţită "traista vieţii" în aceste două părţi.

Un creştin adevărat umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, vai, cât de puţini sunt aceştia! Lumea e plină de cei care umblă flămânzi după hrana lui satan, după mâncarea lui satan, după desfătările, patimile şi păcatele acestei lumi. Lumea e plină de mâncărurile lui satan şi de cei ce aleargă ca nebuni după ele. Doar nici într-un alt punct nu se arată în toată grozăvenia ei creştinătatea de nume, ca în punctul acesta: de-a căuta oamenii hrana lui satan şi a se hrăni cu ea.

Să ne gândim, spre pildă, numai la cei doi idoli spurcaţi: alcoolul şi tutunul. Milioane şi milioane de oameni se hrănesc cu această mană diavolească. Mii şi mii de milioane de lei se cheltuiesc pe această spurcată mâncare.

Pentru o Biblie, pentru o carte, pentru o foaie religioasă omul nu are bani, dar pentru lucrul diavolului are.

Faţă în faţă cu cele treizeci şi două de mii de biserici ce le avem în ţară, stau

cinci sute de mii de cârciumi, care împart hrana diavolului. Faţă în faţă cu cele câteva mii de biblii care sunt în ţară, stau milioanele şi milioanele de scrieri murdare, cărţi de joc etc. S-a făcut socoa-ta că cinematografele din ţară strâng pe an cincizeci milioane de participanţi, care îşi infectează sufletul.

Oh, ce muncă teribilă face iadul pentru a umple lumea pe tot locul cu mâncarea lui, cu otrava lui! Iar când se iveşte o ofensivă contra acestui rău, oh, ce lucru şi mai dureros se poate vedea! Cei care ar trebui să sară în ajutor aleargă să oprească această ofensivă, să oprească o hrană duhovnicească, să oprească o foaie care-L vesteşte pe Iisus Biruitorul.

O, cum aleargă lumea după hrana pe care o dă ea! De altcum aceasta e şi firesc. Omul cel lumesc caută cele lumeşti. Omul cel lumesc nici nu şi-ar putea închipui că ar putea trăi fără distracţiile şi desfătările pe care le dă lumea. El are senzaţia că se satură cu această hrană. Dar, vai, cât de mincinoasă este această săturare! Numai după ce ai ajuns un om duhovnicesc, bagi de seamă ce otravă grozavă era "pâinea" cea "dulce" din care mâncai.

În Australia este un fel de plantă ca şi grâul. Se cheamă nard. E un fel de grâu sălbatic din care se poate face pâine. E o pâine gustoasă, plăcută, care stâmpără îndată foamea. Dar!... Dar, peste trei zile, cel care a mâncat şi s-a săturat din ea e cuprins de dureri şi moare în chinuri grozave.

Tot aşa este şi un fel de lut, prin India şi China, pe care oamenii îl mănâncă pe vremuri de foamete. El satură, dar pe urmă toţi se prăpădesc de otrava lui.

Întocmai aşa e şi cu "pâinea" pe care o dă lumea. E un fel de "nard", care place şi satură în aparenţă, dar pe urmă otrăveşte şi omoară sufletul. Vai de cei care se hrănesc şi se satură cu desfătările lumii! Ferice de cei care au ieşit din lume şi au lăsat mâncărurile ei! Ferice de cei care se hrănesc cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu!

Slăvit să fie Domnul! Oastea Domnului a trezit şi ea în ţara aceasta o foame mare de-a auzi Cuvântul lui Dumnezeu. A trimis zeci de mii de biblii şi alte cărţi religioase în popor. Noi, ostaşii Domnului, am spart cu Oastea ospăţul diavolului. L-am lăsat pe satan să-şi mănânce el mâncă-rurile lui. Noi am trecut la ospăţul Domnului, la masa Domnului cea încărcată cu preadulce hrană duhovnicească. Să alergăm, iubiţi fraţi, în toate părţile şi să aducem suflete pierdute şi flămânde la acest ospăţ, la această masă, la această dulce mâncare!

Cel ce se hrăneşte cu Pâinea cuvântului biblic va avea şi cealaltă pâine

Spuneam în predica dinainte că nu numai cu pâine trebuie să se hrănească omul, ci şi cu hrană duhovnicească.

Dar va zice cineva: Foarte bine, e uşor a grăi că nu numai cu pâine va trăi omul, dar viaţa e tocmai contra; e tocmai o luptă aspră pentru pâine. Ba încă în punctul acesta, Evangheliei i se aduc chiar şi învinuiri. Socialismul, comunismul mustră Evanghelia că nu se ocupă destul cu pâinea, cu starea materială a omului. Ei spun: Pâine mai întâi, bunăstare materială mai întâi, pentru că unor oameni flămânzi în zadar le vorbeşti, degeaba le vorbeşti despre pâinea şi mâncarea cea duhovnicească.

Dar Evanghelia ţine şi aici calea cea dreaptă, cea adevărată. Învinuirile ce i se aduc sunt fără temei. Evanghelia nu spune că poţi trăi fără pâine. Evanghelia nu spune că nu trebuie să umbli după pâinea cea de toate zilele. Dimpotrivă, prin Adam ni s-a lăsat şi nouă, tuturor, testamentul să ne scoatem cu trudă pâinea din pământ. Să ne câştigăm cu trudă traiul vieţii. Dar Evanghelia apasă aici adevărul că nu numai cu această pâine va trăi omul. Că nu numai acesta este rostul vieţii omului, ca el să aibă pâine, îndestulare şi bunăstare. Ci omul trebuie să trăiască aşa după cum este făcut. Avem corpul acesta trecător? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine, haine etc.

Avem şi un suflet în noi? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine şi grijă duhovnicească.

Iar aici Mântuitorul a ridicat cumpăna: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Adică între cele două griji ce le aveţi - grija de corp şi grija de suflet - căutaţi mai întâi grija de cele sufleteşti, şi asta va aduce apoi o binecuvântare, ca să aveţi şi toate celelalte ce ar lipsi traiului vieţii. Sau, invers: în zadar veţi căuta cele trecătoare; toate vă vor merge prost, până nu veţi căuta mai întâi cele netrecătoare.

În punctul acesta, Domnul ne-a lăsat o Evanghelie măreaţă. Este Evanghelia cu săturarea celor cinci mii de oameni (Matei 14, 14-22).

Cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. Plecaseră după Domnul într-un loc "pustiu, departe de sate". Nu se mai săturau de învăţăturile Lui.

Dar a venit seara. "Iar, când s-a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I-au zis: Locul acesta este pustiu şi vremea, iată, a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare."

Desigur, în seara aceea, se va fi ridicat, în toată puterea ei, şi problema pâinii. "Frumos grăieşte Învăţătorul nostru - îşi vor fi zis Apostolii - numai că gloata aceasta are lipsă de pâine. Pâinea! Aceasta-i o problemă ce nu poate fi dezlegată numai cu învăţături frumoase." Şi, pe de altă parte, gloata însăşi ar fi putut zice: "Frumos învaţă Omul acesta… să-L tot asculţi… numai că, iată, acum nu avem ce mânca. Pâinea, pâinea - tot aceasta rămâne capul lucrului".

Dar Mântuitorul a stat în mijloc şi a dezlegat şi problema aceasta pentru toate timpurile. "Gloata nu trebuie să meargă prin sate după pâine - le-a răspuns Iisus Apostolilor. După Mine a plecat, Eu trebuie să am grijă. Flămânzi au umblat oamenii după Cuvântul Meu, a Mea este grija să le dau acum şi să mănânce". Şi a luat Mântuitorul cinci pâini şi doi peşti, le-a binecuvântat şi "au mâncat toţi şi s-au săturat".

Ce lucru minunat se vede aici! Gloata umbla flămândă după Cuvântul lui Dumnezeu. Gloata se săturase mai întâi de "pâinea" Cuvântului lui Dumnezeu, iar acum Mântuitorul o satură şi cu pâinea cealaltă. Gloata celor cinci mii simţise mai întâi foamea cea sufletească, şi pe urmă Mântuitorul a avut grijă şi de foamea lor cea trupească.

Aşa e şi cu pâinea cuvântului biblic. Toţi cei care umblaţi flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu, toţi cei care vă hrăniţi cu pâinea cuvântului biblic, veniţi în pustie să vedem cum satură Domnul în chip minunat pe cei care umblaseră după Cuvântul Lui! Domnul are grijă de toate lipsurile noastre, când petrecem lângă Cuvântul Lui şi ne hrănim din Cuvântul Lui. Minunea cu săturarea celor cinci mii se petrece şi în viaţa noastră.

Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, când umbli ca un nebun după Domnul, să asculţi cuvintele Lui, când una-două eşti tot cu capul şi cu inima în Biblie, atunci simţi cum Domnul, în chip minunat, are grijă şi de toate lipsurile traiului tău. Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, lumea zice că umbli "pustiu". Da, aşa este! Numai că acesta este "pustiul" cel binecuvântat în care Domnul îţi împarte şi ţie "peşte" şi "pâine". El binecuvântează şi pumnul tău de făină şi îţi umple urciorul cu untdelemn, încât însuţi te minunezi.

Eu am cunoscut la ţară o văduvă săracă, având şase copii, fără avere şi fără nici un sprijin decât o biată pensie de război. Mergând în casa ei să-i duc un mic ajutor, am întrebat-o:

- Cu ce trăieşti? Cu ce-ţi hrăneşti şi îmbraci copiii?

- Cu Psaltirea aceasta - mi-a răspuns femeia. Mă rog de trei ori în zi şi în fiecare seară până noaptea târziu, şi Domnul îmi trimite ajutor de unde nici nu gândesc. Chiar săptămâna aceasta, mi se gătase pâinea. Ce era să fac? Mi-am lungit ceasul de rugăciune până după miezul nopţii. Şi tocmai când să mă culc, aud că bate cineva la fereastră. "Cine-i? Ce vrei?" "Eu sunt N. N., cel care ţi-am adus odată nişte grâu. Acum vin cu căruţa de la ţară şi m-am gândit să-ţi mai dau ceva ajutor. Că mi-a mers foarte bine în calea aceasta de ţară şi, dacă Dumnezeu mi-a ajutat, m-am gândit să te ajut şi eu, că eşti o femeie săracă şi necăjită… De data asta, uite, îţi las un sac întreg de grâu."

O, cum poartă grijă Domnul şi azi tuturor celor care caută mai întâi Împărăţia Lui!

În ziua cea mare a Cincizecimii, când Împărăţia lui Dumnezeu se coborâse între cei trei mii, ne spune Scriptura că "nu era nici unul care să ducă lipsă de ceva" (Fapte 4, 34).

Dar oamenii de azi nu caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, n-o caută deloc, şi de aceea nu mai scapă de mizerii şi greutăţi.

Ziarele aduc mereu ştiri despre cei care se sinucid din cauza mizeriei şi despre unii care mor de foame. Dar nici unul din cei care au murit cândva de foame sau şi-au făcut moarte din cauza mizeriei nu s-a aflat să fi murit cu Noul Testament în buzunar. Încă despre nimeni nu s-a aflat să fi murit de foame cu capul aplecat pe Biblie.

"Credincios este Cuvântul lui Dumnezeu". "Nu am văzut pe cel drept părăsit şi nici pe el, nici pe urmaşii lui cerşind pâine" (Psalmul 36, 25).

Nu am văzut şi nu va vedea nimeni pe vreun credincios murind de foame. "Căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn" (Psalmul 126, 2).

Deci, fratele meu, hrăneşte-te în linişte din Cuvântul lui Dumnezeu! Domnul are grijă şi de lipsurile traiului tău. Umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu şi le vei avea pe toate. Şi cheamă-i şi pe alţii în gloata celor cinci mii, ca să simtă şi ei minunea cum Domnul sporeşte "pâinea" şi "peştele" din casa lor.

Slăvit să fie Domnul!

"Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape.
Veniţi şi cumpăraţi fără bani şi fără plată."

(Isaia 55, 1)

În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.

Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.

"Nu numai cu pâine va trăi omul" - a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.

În dragostea şi iubirea Sa pentru noi, bunul Dumnezeu S-a îngrijit şi de setea asta. S-a îngrijit să ne dea apă şi pentru setea asta. Biblia este o fântână a lui Dumnezeu în lume. Este fântâna cea plină cu apa cea scumpă ce satură setea sufletului. Izvorul care umple această fântână ţâşneşte de-a dreptul din cer.

Biblia este fântâna lui Dumnezeu care strigă spre noi: "Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape!". Ea ne cheamă pe toţi. Căci toţi avem nevoie de "apa" ei. Toţi avem - şi trebuie să avem - o sete mare de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu şi a ne adăpa cu el.

Şi, precum "pâinea" Cuvântului, aşa şi "apa" Cuvântului ni se dă gratis. Ni se îmbie fără bani şi fără plată. De la noi se cere numai atât: să ne luăm de-a gata. Să mâncăm "pâinea" şi să bem "apa".

Dar, pe lângă asta, totuşi se mai cere ceva de la noi. Să simţim foamea şi setea după Cuvântul lui Dumnezeu. Să simţim că nu putem trăi fără Cuvântul lui Dumnezeu. Să aflăm şi să simţim că lumea nu are nici "o coajă de pâine" şi nici "un picur de apă" pentru sufletul nostru. Să simţim că şi sufletul îşi are setea lui şi apa lui. Şi lumea nu poate stâmpăra această sete. Lumea îşi are şi ea "apa" ei şi "băuturile" ei, multe-multe.

Lumea e ca o uriaşă cârciumă, plină cu cele mai dulci şi îmbătătoare băuturi. Dar nici una nu satură setea sufletului. Dimpotrivă, îmbolnăveşte sufletul şi-l otrăveşte.

În Biblie este unul care a băut din toate apele şi băuturile lumii.

Băut-a înţeleptul Solomon din toată înţelepciunea lumii; băut-a din toate dulceţile lumii; băut-a până s-a îmbătat din toate plăcerile lumii; băut-a din toată gloria lumii; băut-a din tot ce i-a putut da lumea. "Tot ce i-au poftit ochii, le-a dat" (Ecl 2, 10). Şi… pe urmă, totuşi, a strigat: "Deşer-tăciune, amărăciune şi nebunie sunt toate" (Ecl 2).

Aşa păţesc şi vor păţi toţi cei care însetoşează după băuturile lumii. Amărăciune şi pieire le va fi pe urmă această băutură înşelătoare şi de suflet pierzătoare.

Ferice de cei care se adapă din Cuvântul lui Dumnezeu şi beau zilnic din fântâna cea mare a Bibliei. Şi nu le mai place altă apă decât apa aceasta. Şi nu mai umblă după băuturi pe la cârciumi, ci se "îmbată" de Cuvântul lui Dumnezeu.

"Toţi cei însetaţi, veniţi la ape!" Ce chemare dulce! Căci poţi fi însetoşat în multe feluri. "Fericiţi sunt cei ce însetoşează după dreptate" zicea Mântuitorul. Fericiţi cei ce însetoşează după adevăr, după mântuire. Ferice de sufletul care se trezeşte în seceta şi pustiul păcatului şi începe a însetoşa după Dumnezeu, după mântuire. Se trezeşte în el, cu putere, setea după "apă", după viaţă. Ce dulce se aude atunci chemarea: "Cei însetaţi, veniţi la ape!"… Ferice de sufletul care simte setea şi aude această sfântă chemare!

Dacă însetează cineva…

"În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stătut în picioare şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura" (Ioan 7, 37-38).

"…Şi Duhul şi Mireasa zic: "Vino!" şi cine aude să zică: "Vino!" Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată" (Apoc. 22, 17).

"Toţi cei însetaţi veniţi la ape!"

(Isaia 55, 1)

Aşa a rânduit Bunul Dumnezeu ca mântuirea să nu fie un lucru încurcat. Să nu fie ceva încurcat şi încuiat cu zece lacăte.

Mântuirea e darul ce ţi se dă de îndată ce îl ceri cu dor şi dorinţă fierbinte. Începutul mântuirii e foamea şi setea care caută "pâine" şi "apă" pentru suflet. Iar mântuirea e pâinea şi apa vieţii care ţi se dau îndată din belşug. "Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea" (Ioan 7, 37). Toate darurile mântuirii sunt daruri descuiate, sunt o cămară descuiată din care foamea şi setea noastră pot lua oricând şi oricât le trebuie.

Aşa e şi darul şi ajutorul cel mare al mântuirii noastre: Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia e o fântână cerească plină cu apa vieţii şi deschisă tuturor. Ca să poţi lua din ea, îţi trebuie un singur lucru: sete. Îţi trebuie "o foame şi o sete de-a auzi Cuvântul lui Dumnezeu" (Amos 8, 11).

Biblia nu e fântână încuiată. În faţa celor însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu - Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată. În faţa celor în care s-au trezit "foamea şi setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu" - Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată, ci a pus fântâna descuiată a Bibliei.

Şi totuşi mai sunt încă atâţia şi atâţia care umblă să încuie fântâna Bibliei. În ţara mea, fântâna descuiată a Bibliei e privită ca o primejdie pentru popor.